MIC ISTORIC A CARTILOR DE BUCATE

In vremea Renaşterii, in Italia infloreşte arta scrierii cărţilor de bucate, care, in afară de reţete, mai conţineau şi sfaturi despre aranjarea casei, pregătirea mesei, alegerea bucătarului potrivit etc.

Anul 1533... Un an important in istoria Franţei. Caterina de Medici (n.13 aprilie 1519 - m.5 ianuarie 1589), purtănd numele Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici, pleacă din Florenţa natală in Franţa, unde se căsătoreşte, la doar 14 ani, cu viitorul rege Henric al II-lea. Profesorul R.J. Knecht, cercetător de seamă al Renaşterii franceze, o consideră pe Caterina de Medici ca una din cele mai controversate figuri ale istoriei, care a avut o importanţă majoră in istoria franceză.

RAFINAMENT.Din punct de vedere al istoriei gastronomiei, acest an este apreciat de unii specialişti ca fiind tot atăt de important precum descoperirea Americii. De ce? In perioada Renaşterii, Peninsula Italică a fost considerată din nou regina Europei şi in ceea ce priveşte domeniul gastronomiei. In această perioadă, bucătăria italiană atinge culmea rafinamentului. Tot acum infloreşte şi arta scrierii cărţilor de bucate şi a manualelor despre servirea mesei. O parte din măncăruri aveau la bază reţetele faimosului gastronom Apicius. Dintre bucătarii celebri şi maeştri de ceremonii, renumiţi in toată Europa , amintim: Martino da Como, a cărui artă culinară era bazată pe bucătăria florentină tradiţională, Bartolomeo Scappi, autorul unei cărţi de bucate cu peste 250 de reţete scrise in latină, din perioada renascentistă, Cristoforo Messisbugo, care cu ocazia unui banchet pentru o sută de nobili italieni a pregătit 72 de feluri de măncare. O dată cu venirea sa in Franţa, Caterina de Medici, nepoata vestitului principe Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a adus cu ea şi rafinamentele acestei bucătării, dar şi bucătari talentaţi şi creativi. De aceea, se spune că o serie de succese ale bucătăriei franceze se datorează acestui fapt, deşi unii gastronomi francezi spun că se exagerează acest lucru. Indiferent care au fost in trecut influenţele, conform clasamentului, la ora actuală gastronomia franceză se află pe primul loc, iar cea italiană pe locul trei. Un lucru este cert: fiecare bucătărie işi are istoria ei, specificul ei şi importanţa ei in istoria unui popor.

Odinioară

Despre ceea ce se mănca in Florenţa sec. XIV-XV ne-au lăsat informaţii preţioase istoricii Luigi Dami şi Bernardino Barbadoro, directorul arhivelor de stat din Florenţa, in cartea "Firenze di Dante: la città , la vita, Dante", apărută in anul 1921. O caracteristică a meselor din acea vreme era simplitatea: "O faţă de masă intinsă, căteva castroane şi căteva funduri de lemn, pahare, clondire, pocale, asta era tot". De obicei se servea o supă dreasă cu mirodenii, tăiţei sau lasagne. Burta de viţel, claponii şi păsările la frigare erau considerate delicatese, iar salata, porumbeii, brănza de capră erau produsele pentru florentinul din clasa de mijloc. In zilele de post, măncărurile preferate erau cele cu năut, varză sau ton sărat.