Se afișează postările cu eticheta Friptura de miel la cuptor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Friptura de miel la cuptor. Afișați toate postările

luni, 25 februarie 2013

Friptura de miel la cuptor


O variantă nițeluș mai șmecheră a clasicei noastre fripturi de miel la cuptor, în sensul că usturoiul se îmbină un pic mai altfel cu carnea, iar costița afumată este dată de-o parte sau, în cel mai bun caz, trecută la opționale. Iar avantajul principal al acestei rețete este că parfumul dat de condimentare e ceva mai eficient în lupta cu mirosul specific de miel, așa că, măcar teoretic, mofturoșii nu prea vor mai avea ce spune. Nu credeți? Păi ia să trecem noi în bucătărie.

Necesarul zice așa:

vreo 2 kilograme de carne de miel pentru friptură (cu tot cu os),

1 căpățână de usturoi,
2-3 linguri de ulei de măsline,
1 linguriță de cimbru uscat,
1 linguriță de rozmarin uscat (facultativ și în niciun caz sub formă măcinată, ca strică mâncarea),
1 pahar de vin,
sare, piper,
plus încă puțin ulei pentru uns tava.

Începeți prin a transforma în pastă omogenă usturoiul, împreună cu uleiul, verdețurile, sare și piper. Faceți toaleta mielului și desprindeți cu grijă pielea (nu de tot!) în așa fel încât să obțineți un buzunar. Umpleți-l cu pasta obținută în prealabil și întindeți cu grijă, să obțineți un strat cât mai uniform.

  

Ungeți o tavă cu pereții mai înalți cu ulei, puneți carnea (cu partea umplută în jos) și băgați totul în cuptorul încins dinainte, la foc mijlociu. Din când în când scoateți, ungeți carnea cu grăsimea din tavă și mai stropiți cu vin, să nu se ardă sosul.

După vreo jumătate de oră (poate mai mult, dacă bucata e mare) întoarceți friptura și adăugați în tavă și niște cartofi noi, că o să aveți nevoie de garnitură.


Când s-a rumenit frumos, scoateți din cuptor, lăsați friptura câteva minute să se liniștească și serviți, împreună cu o salată verde, să fie primăvară de-a binelea.


Cât despre variante, nu-s prea multe. Ați putea să adăugați în pastă și niște costiță afumată, tocată cât de mărunt, dar din cuțit. Poate o să vreți și alte verdețuri sau condimente, sau poate nu. Iar dacă aveți un grătar pe care puteți pune friptura, teoretic n-o să mai fie nevoie s-o întoarceți, așa că o puteți așeza din prima cu partea umplută în sus.


Vinul pentru friptura de miel? Un roze sec, în principiu, dar poate fi și un Riesling viguros, și un Merlot ușurel. Iar dacă găsiți o Băbească bună, atunci nu ezitați, asta ar fi, de fapt, perfecțiunea!


         POFTA BUNA