Am auzit multe persoane carora le place la nebunie ciorba de burta, dar evita sa o pregateasca acasa. Ba ca se face greu, ba ca dureaza mult, ba ca miroase in bucatarie, ba ca “nu iese ca la restaurant”. Nu zic ca nu exista un sambure de adevar in toate acestea, dar putem incerca sa minimizam factorii “adversi”. De pilda, primele trei inconveniente mentionate – dificultate, durata si miros – se pot inlatura aproape in totalitate daca luam o burta de vita deja curatata si prefiarta. Mai mult, daca vrem sa scapam si mai usor, o luam si gata taiata, fideluta. Burta de acest fel nu miroase aproape deloc si se fierbe cam in 45-60 de minute. E drept insa ca este, parca, mai buna burta intreaga, mai ales ca o poti taia fideluta cat de gros vrei. Burta necuratata, recunosc, nu am luat niciodata. Sincer, nu vad de ce as tine sa ma chinuiesc frecand-o cu malai, sare, etc. Prin urmare, va recomand si voua sa cumparati o burta curatata si prefiarta; o gasiti congelata, in magazine. Cat despre impresia ca, orice ai face, este mai buna ciorba de restaurant, partial este adevarat. Nu degeaba se spune despre unele feluri de mancare ca sunt mai bune la popota. Adica, cu cat este mai mare cantitatea, cu atat este mai bun gustul .
Si, daca tot suntem la “demolat” impresii, trebuie spus ca si la alte popoare intalnim supe sau ciorbe din burta de vita. Variante acrite cu otet sau suc de lamaie intalnim in Bulgaria, Turcia, Grecia si Serbia. Croatii au, in schimb, “spek fileki”, un fel de supa cu burta fideluta si bacon, in care se pun si rosii si care se serveste cu branza rasa. Tot neacrita si tot cu branza rasa este si “flaki”-ul polonez, o supa care seamana bine, din punctul de vedere al ingredientelor, cu ciorba de burta romaneasca, doar ca mai contine nucsoara, ghimbir si maghiran.
Spunandu-va doar ca, pentru cei carora le displace ideea de burta de vita, exista solutia Ciorbei radautene (foarte asemanatoare la gust, dar cu pui!), va prezint varianta mea de ciorba de burta. Nu am pretentia ca este reteta perfecta si ca nu ar mai fi loc de imbunatatiri, dar o fac de ani buni si, va pot spune, ca s-a bucurat de fiecare data de acelasi succes.
Ingrediente (pentru 12 portii):
- burta prefiarta 2 pungi (a cate 900 g)
- oase vita 2 buc. (900 g)
- ceapa 3 buc. mari (315 g)
- radacina de patrunjel 2-3 buc. (90 g)
- telina (radacina sau tije) 150 g
- usturoi 1 capatana
- galbenusuri 4 buc.
- smantana (minimum 20% grasime) 400 g
- sare, piper boabe
- dafin 3 foi
- otet dupa gust
Puneti 4,5 l de apa, la fiert, intr-o oala mare. Cand clocoteste apa, puneti oasele de vita (spalate, evident). Spumuiti de trei-patru ori sau pana cand nu se mai formeaza spuma deasupra. Dati focul mic si lasati sa fiarba cel putin o ora (timp in care oasele cu maduva si zgarciuri dau un gust foarte bun supei). Puneti telina, morcovul, radacina de patrunjel si ceapa (curatate, spalate si taiate in bucati mari sau doar in jumatate).
Puneti si burta de vita fideluta (fiind prefiarta, nu trebuie pusa de la inceput, o data cu oasele!), decongelata, spalata si scursa. Adaugati foile de dafin si cateva boabe de piper. Lasati sa fiarba, tot la foc mic, vreo 45-60 de minute sau pana cand este burta de vita fiarta (orientati-va si dupa timpul de fierbere indicat pe punga pentru burta de vita). Opriti focul si extrageti oasele de vita din oala. Cu ajutorul unui polonic si al unei strecuratori, separati legumele si burta de supa in care au fiert. Treceti de doua ori prin sita (eventual, a doua oara, printr-o sita deasa), astfel incat sa ramana zeama limpede. Alegeti fideluta de burta dintre legume si puneti-o inapoi in supa (daca nu aveti burta deja taiata, este mai usor sa o separati de legume, dar va trebui, in aceasta etapa, sa o taiati voi!). Curatati carnea de pe oasele fierte, taiati-o bucati si puneti-o peste burta. Acum, in privinta legumelor aveti doua variante: le aruncati (pe ideea, unora, ca sunt impregnate cu gustul de burta) sau le pasati cu blenderul si le puneti inapoi. Eu prefer ultima varianta, pentru ca mi se pare ca legumele dau un plus de gust ciorbei.
Serviti ciorba de burta fierbinte, cu paine taraneasca si ardei iute alaturi. De asemenea, se pun pe masa otet, mujdei de usturoi si smantana, pentru ca fiecare mesean sa-si potriveasca ciorbita dupa gust.
Calorii: 98 kcal / 100 g (sau 380 kcal / portia).